Puţile termice pot creşte semnificativ pierderile de căldură prin transmisie prin anvelopa clădirii. La o valoare U= 0.15 W/(m2K), un metru de proemineţă a balconului cu o punte termică liniară al carei coeficient este 0.6 W/(m2K) (cf. e.g. [Schulz 2007]) este echivalent cu 4 mp de zid exterior. În mod similar, punţile termice pot transfera căldura nedorită în clădire, pe parcursul verii. Când izolaţia faţadei prezintă discontinuităţi, există posibilitatea de formare a punţilor termice, mai ales in zone caracterizate printr-o notabilă conductivitate termică în raport cu celelalte zone ale zidului. Punţile termice sunt o problemă aflată în strânsă legătură cu construcţiile moderne, deoarece materialele folosite în vechiile clădiri monostrat au un comportament termic mult mai uniform. Prezenţa unei perne de aer (sau chiar a unui strat izolant) în interiorul zidului, poate genera un comportament diferit în punctele în care intervalul este intrerupt – de exemplu, în raport cu planşeele sau stâlpii.
Există doua feluri de punţi termice : structurale şi geometrice.
Puntea termică structurală rezultă din instalaţii sau materiale cu conductivitate de căldură înaltă sau care nu sunt izolate termic, de exemplu elemente de beton armat care străpung un zid exterior izolat.
Puntea termică geometrică rezultă de exemplu din colţurile unei unităţi de construcţie omogenă, dacă o suprafata exterioară mare, care transportă căldură, este opusă suprafeţei interne. În zona punţii teremice, temperatura suprafeţei unităţilor de construcţie scade iarna. Când scade sub punctul de rouă, apare apa condensată. La punţile termice există mereu riscul apariţiei condensului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu